În spatele cortinei
film-documentar, regia Bogdan Mustaţă, 2013


Miza principală a filmului este familiarizarea publicului românesc şi occidental cu imaginea reală, nemascată a comunismului, departe de idealismul promovat de nostalgicii sau promotorii săi actuali.

Astfel, prin filmul „În spatele cortinei de fier” dorim să prezentăm publicului românesc şi european povestea comunizării forţate a României, urmărind principalele moduri prin care a avut loc destructurarea societății din perioada 1944-1951: de la desfiinţarea proprietăţii private, reforma agrară, reforma monetară, naţionalizarea obiectivelor industriale și decapitarea armatei, la fraudarea masivă a alegerilor electorale în favoarea Partidului Comunist, desfiinţarea pluralismului politic şi a libertăţii presei, subordonarea economiei intereselor Uniunii Sovietice şi abolirea monarhiei.

 

 

Proiecţii Documentarul „În spatele cortinei” poate fi văzut în următoarele oraşe:

 
Oraş Locul şi adresa Data şi ora
Bucureşti

Muzeul Naţional al Ţăranului Român, NCRR - Studioul Horia Bernea

Strada Monetăriei, nr. 3

Luni, 2 decembrie, ora 19:00

Marţi, 3 decembrie, ora 19:00

Piteşti Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu, Strada Victoriei, nr. 18 Miercuri, 11 decembrie, ora 17:00
Cluj Napoca

Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga, Strada Clinicilor, nr. 2

The Soviet, Strada Georges Clemenceau, nr. 2

Luni, 27 ianuarie, ora 18:00

Marți, 28 ianuarie, ora 21:00

Timişoara Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran Miercuri, 29 ianuarie, ora 18:00
Ploiești Muzeul Județean de Artă Duminică, 16 februarie, ora 15:00
Constanţa Club Doors, Strada Traian, nr. 28A Marți, 25 februarie, ora 19:00
Braşov   vom reveni cu informaţii
Berlin ICR Berlin, Koenigsallee 20A, 14193 Berlin, Germania Marți, 11 martie, ora 19:30
Bialystok   7 aprilie
Ljubljana   5 mai
Riga   26 mai
Stockholm  

29 mai

Televiziunile, cinematografele sau organizatorii de evenimente publice care doresc să difuzeze filmul „În spatele cortinei” ne pot contacta pentru detalii prin:

Ana Teodorescu - responsabil promovare

  • E-mail - ana.teodorescu@comunizare.ro
  • Telefon - 0740 005 233

 

Crowdfunding prin We Are Here

 
We Are Here

Filmul "În spatele cortinei" a primit o completare a finantarii europene printr-o campanie de crowdfunding.
Pagina campaniei este disponibila aici.

Multumim celor 33 de sustinatori care au contribuit la realizarea primelor 200 de secunde din film.

 

1 Silvana Adelina Gheorghe 18 Bianca Badarau
2 Adrian Iurcenco 19 Vieru Iuliana
3 Mirela Scaunasu 20 IBC
4 Patricia Fechet 21 Cristian
5 Ada Milea 22 Dima Alexandru
6 Ana-Maria F. 23 Simina Volatile
7 Alina Rotaru 24 Mihai Andrei
8 Jeni C. 25 Livia Stanga
9 Claudia 26 Vasile Andrian
10 Gert Van Assche 27 Silviu Bejinariu
11 Raluca B 28 Adrian Grigorita
12 George Tepes 29 Ioana Revnic
13 Ruxandra Grosan 30 Luminita Mezin
14 Florina Manetoiu 31 Marian Popa
15 Andrei Fantana 32 Crinel Maties
16 George Stancu 33 Daniel Pletosu
17 Razvan Savu    

 

DVD

 

(vom reveni cu informaţii)

 

Autori

 
Regia Bogdan Mustaţă
Scenariul Alin Mureşan
Director de imagine Barbu Bălăşoiu
Montajul Georgiana Mera
Mixaj şi masterizare Radu Drăgănescu
Muzica Radu Drăgănescu, Mihai Ardelean
Voce comentariu Silviu Man

Copyright – Centrul de Studii în Istorie Contemporană, Asociaţia Rost, 2013

 

Producător

 

Un proiect de asemenea anvergură nu putea fi realizat decât prin cooperarea mai multor persoane şi organizaţii din domeniul privat. Ideea Centrului de Studii în Istorie Contemporană a fost îmbrăţişată de către Asociaţia Rost şi Asociaţia Sf. Mina şi dezvoltată prin sprijinul tuturor celorlalţi parteneri.

Centrul de Studii în Istorie Contemporană este un ONG privat înfiinţat în mod legal în  februarie 2012 din dorinţa de a asigura un cadru propice pentru cercetarea istorică şi promovarea evenimentelor reprezentative ale istoriei contemporane din România atât în ţară, cât şi în străinătate. Principalul obiectiv al Centrului este să trateze toate subiectele cu profesionalism şi dedicaţie, fără prejudecăţi sau judecăţi de valoare, şi să transforme subiectele de cercetare în evenimente de interes public. Pe termen lung, scopul său este atragerea interesul tuturor generaţiilor (dar mai ales al celei tinere) spre cunoaşterea trecutului recent, atât prin calitatea conţinutului, cât şi prin formele de prezentare. Credinţa cercetătorilor Centrului este că rolul istoriei este acela de a consemna faptele şi de a le prezenta în contextul epocii, pentru o mai bună înţelegere a lor în prezent, lăsând interpretarea la latitudinea publicului larg.

Mail: contact@istoriecontemporana.ro
Facebook: http://www.facebook.com/Istorie.Contemporana

Producătorul executiv al filmului este studioul Commitet

 

Presă

 

Historia - Premiera filmului documentar În spatele cortinei

Epoch Times România - Proiect de anvergură despre instaurarea comunismului în România, lansat printr-o serie de evenimente

Radio France International - În spatele cortinei

Ziarul Metropolis - În spatele cortinei de fier prin intermediul evenimentelor culturale

Web Cultura - Poveştile din spatele Cortinei de Fier

HotNews - Săptămână dedicată poveştilor din spatele Cortinei de Fier